Dacă este practicat cu regularitate, antrenamentul de forță îi ajută pe bărbați să reducă riscul de declanșare a diabetului cu până la 34%, potrivit unui nou studiu.

În plus, exerciţiile de aerobic, mersul în ritm alert şi joggingul pot conduce la beneficii chiar şi mai mari, spre deosebire de ridicarea de greutăți.

Oamenii de ştiinţă au analizat datele furnizate de 32.000 de bărbaţi americani care au luat parte la experiment, iniţiat cu scopul de a monitoriza efectele pe care le are stilul de viaţă asupra stării de sănătate. Pe parcursul a 18 ani de monitorizare, peste 2000 de participanţi au dezvoltat diabet de tipul 2.

Participanţii la studiu au fost împărţiţi în trei categorii, în funcţie de durata antrenamentului săptămânal (1 – 59 minute, 60 – 149 minute şi peste 150 de minute).

Rezultatele cercetării arată că ridicarea de greutăţi reduce riscul de diabet cu 12%, 25%, respectiv 34%, în cele trei categorii menţionate, spre deosebire de persoanele care nu au practicat niciun fel de antrenament.

Mai mult, prin combinarea de aerobic cu ridicarea de greutăţi, beneficiile pentru sănătate sunt şi mai mari.

Cei mai activi dintre bărbaţii monitorizaţi, care făceau cel puţin 150 de minute de aerobic şi antrenamente de cel puţin 150 de minute de ridicări de greutăţi în fiecare săptămână, au beneficiat de o reducere a riscului de diabet cu 66%.

Diabetul de tipul 2, adeseori asociat cu obezitatea şi cu stilul de viaţă sedentar, se declanşează atunci când organismul nu mai reacţionează la acţiunea hormonului insulină, care reglează concentraţia de glucide din sânge.

Aproximativ 346 de milioane de persoane suferă de această boală pe plan mondial.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea diabetului? Contactati-ne acum!

 

 


Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.