Cacaua și ceaiul verde conțin substanțe care pot ajuta în prevenirea și tratamentul unor complicații asociate diabetului în cazul rinichilor și retinei, potrivit unui studiu brazilian, relatează EFE.

Studiul a fost realizat de cercetători de la universitatea UNICAMP (Universidade Estadual de Campinas), după cum a informat FAPESP (Fundaçao de Amparo a Pesquisa do Estado de Sao Paulo), care a finanțat proiectul.

“În afară de cunoscutul efect antioxidant și antiinflamator, am demonstrat în mod riguros că ceaiul verde contribuie la diminuarea morții programate (apoptoza) în cazul podocitelor, celule care formează bariera ce restrânge trecerea proteinelor din sânge în urină”, a subliniat coordonatorul proiectului, Jose Butori Lopes de Faria, potrivit site-ului agencia.fapesp.br.

Efectele benefice ale celor două produse sunt atribuite prezenței unor polifenoli. În mod surprinzător, cacaua a acționat în mod pozitiv chiar și când a fost eliminat polifenolul (epicatechina).

Pe de altă parte, ceaiul verde poate proteja împotriva unor boli cardiovasculare, iar cacaua reduce tensiunea arterială sistolică.

Sursa: AgerPress.ro

Doriti mai multe informatii despre vindecarea diabetului? Contactati-ne acum!

 

 


Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.