Un studiu realizat de către Universitatea din Barcelona, Spitalul Clinic din Barcelona și Institutul de Sănătate Carlos al III-lea din Madrid, arată că un consum moderat și regulat de bere poate reduce riscul apariției celei mai răspândite afecţiuni. 

Potrivit studiului, un consum moderat de bere combinat cu o dietă mediteraneană bazată pe alimente cum sunt: peștele, fructele, legumele și uleiul de masline, poate avea efecte pozitive în prevenirea și combaterea diabetului. Acest efect este datorat aportului ridicat de vitamine, acid folic, fier și calciu care se regăsește în bere.

”Diabetul este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentrației glucozei în sânge (hiperglicemie) și dezechilibrarea metabolismului. Acest studiu scoate la iveală un beneficiu al berii pe care nu trebuie să îl ignorăm, datorat macro și micronuțrienților din bere, ca și, probabil, nivelului mare de antioxidanți. Ceea ce nu trebuie să uităm însă este faptul că efectul benefic al berii, se face simțit exclusiv în cazul în care este consumată în cantități moderate”, afirmă Dr. Corina-Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.249 de bărbați și femei, de peste 57 de ani. Īn urma lui a reieșit că cei care beau regulat o cantitate moderată de bere prezintă un risc mai mic de a se îmbolnăvi de diabet. Īn plus, aceștia au experimentat și alte efecte pozitive, precum scăderea în greutate și minimizarea riscului de a suferi de presiune arterială crescută.

“Berea nu afectează creșterea în greutate, deoarece nu conținute grăsimi, și nivelul său caloric este redus – doar 43 kcal/ 100 ml. Un consum moderat de bere poate fi considerat nutrițional și benefic pentru sănătate și organism”, completează dr. Corina – Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

sursa

Doriti mai multe informatii despre vindecarea diabetului? Contactati-ne acum!

 

 


Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.