Aproape 2 milioane de români suferă de diabet, o boală cronică extrem de gravă prin complicațiile sale, precum hipertensiunea, ateroscleroza, afectarea rinichilor, pierderea vederii și infecții ale pielii. În ciuda acestor complicații, cei mai mulți bolnavi nu fac nimic pentru a-și controla boala, induși în eroare de faptul că evoluția ei este lentă și complicațiile apar în timp. Și totuși, fără un control eficient al bolii, prin dietă și mișcare, starea de sănătate se degradează încet, dar iremediabil.

România se situează printre primele țări din Europa cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat (11,6%), pe primul loc situându-se Turcia (14,85%), arată cel mai amplu Sudiul Național privind Prevalența Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezității, Dislipidemiei, Hiperuricemiei și Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR). Așadar, 2 milioane de români, cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani, suferă de această boală. Studiul a fost realizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice în parteneriat cu Societatea Română de Nefrologie, timp de aproape un an şi jumătate, pe un eşantion reprezentantiv de aproximativ 3.000 de persoane, din 101 de centre din ţară.

Poate duce la pierderea vederii și la infertilitate

„Diabetul reprezintă una dintre cele mai frecvente boli cronice ale secolului XXI, care afectează un număr impresionant de oameni din întreaga lume. Poate apărea la orice vârstă și, netratat la timp și corect, produce complicații grave: afecțiuni cardiovasculare (cardiopatia ischemică, hipertensiunea, ateroscleroza, arteriopatii, accidente vasculare cerebrale și coronariene); afectare oculară (retinopatia diabetică); afectare renală (nefropatie, mergând chiar până la insuficiență renală); afectare nervoasă (neuropatia); scăderea imunității organsimului; tulburări de dinamică sexuală și de fertilitate“, a declarat, pentru Jurnaliștii, medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competențe în apifitoterapie.

Persoanele cu riscul sporit de a face complicaţii sunt cele care au fost diagnosticate cu diabet zaharat de tip II cu mai mult de cinci ani în urmă. Toate aceste probleme de sănătate pot fi prevenite prin controlul regulat al glicemiei. Iar cea mai bună metodă de control a glicemiei este dieta asociată, în mod obligatoriu, cu activitatea fizică, cu renunțarea la fumat și la alcool.

Și pentru că alimentația este baza în controlul acestei boli, medicii recomandă un stil de alimentație ușor de urmat, care poate fi adoptat nu doar de diabetici, ci și de orice persoană care dorește să se hrănească sănătos.

Alimentația în trei culori

Un diabetic poate ajunge în stadiul în care să-și controleze boala atât de bine încât nici să nu simtă că suferă de o afecțiune atât de gravă. Pentru a ajunge însă în acest stadiu trebuie să știe ca la carte care sunt îndeosebi alimentele interzise, deoarece acestea au un impact puternic asupra nivelului de zahăr din sânge. În acest sens, pentru a nu face confuzii, medicii recomandă ca fiecare aliment să fie etichetat cu una dintre cele trei culori ale semaforului.

Culoarea verde va reprezenta alimentele permise: carne (de pui , de vacă, de porc și de miel, pește), maximum 200-300 g/zi, brânză (de vaci or telemea), legume (toate tipurile de legume, deoarece conțin apă și au puține calorii), grăsimi (insistați pe uleiul de măsline bogat în acizi grași Omega 3, unt (maximum 20 g/zi) și smântână cu doar 12% grăsime, cu moderație) și ouă.

Culoarea galbenă va reprezenta alimentele care trebuie consumate cu grijă, deoarece sunt bogate în hidrocarbonati (HC) care cresc nivelul glicemiei. Pâinea, cartofii, pastele făinoase, orezul, fasole, mazăre, lactatele (lapte dulce, sana, iaurt, chefir, caș și urdă) și fructele (cireșe, vișine, corcodușe, zmeură, afine, dude, struguri, piersici, caise, pere, grepfrut și pepene verde și pepene galben) trebuie introduse în alimentație odată sau de două ori pe săpămână.

Culoarea roșie va reprezenta alimentele interzise. Alimentele etichetate cu această culoare trebuie excluse din alimentația unui bolnav de diabet, iar în această categorie intră ciocolata, prăjiturile, biscuiții, produsele de patiserie, înghețata, cozonacul, checul, rahatul, fructele uscate (conțin foarte mult zahăr), vinul dulce și berea.

sursa

Doriti mai multe informatii despre vindecarea diabetului? Contactati-ne acum!

 

 


Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…