Termeni ca supraponderal si obezitate sunt mereu prezenti în mass-media, uneori netrecand nici macar o zi fara a „beneficia” de titluri despre aceste epidemii. Însă, ca natiune parte a comunităţii internaționale, avem motive serioase de îngrijorare, iar unul dintre acestea este faptul că obezitatea începe să fie întâlnită la vârste din ce în ce mai mici, pe tot globul. Spre exemplu, in Marea Britanie in zilele noastre, aproape un sfert din copii sub 5 ani si o treime din cei ce au 10-11 ani sunt supraponderali sau obezi.

obezitate, lupta împotriva obezității infantile

Obezitatea crește riscul de hipertensiune arterială, de diabet și de alte afecţiuni specifice vârstelor mijlocii, însă din ce în ce mai prezente la copii și tinerii adulți. Un copil obez este predispus să devină un adult obez, iar ca adult obez poate să aibă la rândul său copii care să sufere din această cauză. Acest cerc vicios poate fi însă întrerupt încă din momentul concepţiei unei noi generații. Daca nu se rupe acest cerc vicios se va intammpla ca parintii vor trai mai mult decat copiii.

Neena Modi, președinta Royal College of Paediatrics and Child Health, atrage atenția asupra faptului că strategiile care se axează pe combaterea obezității la adulți „nu funcționează” și nu țin cont de faptul că „copiii încep să devină obezi chiar dinainte de a se naște”. Ea spune că eforturile ar trebui concentrate pe femeile gravide și pe nou-născuți, având în vedere că supraalimentarea pe perioada sarcinii crește riscul de obezitate la copil,

Copiii sunt din ce în ce mai expuși la alimente procesate, dense în energie și pline de zahăr, sare și grăsimi trans-saturate și nesaturate, încă din timpul sarcinii, dacă alimentația mamei nu este corespunzătoare. În primii ani de viață se dezvoltă preferințele alimentare și se regularizează apetitul, iar pe durata copilăriei se stabilesc și tiparele de activitate și cele recreationale.

Modi scrie că este necesar să se investească în cercetare pentru a se identifica ce fel de intervenții ar fi eficiente pentru a ajuta femeile să pornească o sarcină având ele însele o greutate sănătoasă și pentru a se identifica acei copii care sunt expuși ulterior unui risc ridicat de obezitate.

sursa: The Guardian

Doriti mai multe informatii despre vindecarea diabetului? Contactati-ne acum!

 

 


Proiectul Răsuceni

rasuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.