La doar un an este dependent de insulină. Vorbim despre un băieţel, diagnosticat recent cu diabet de medicii constănţeni. Specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că tot mai mulţi copii, chiar şi bebeluşi, suferă de această boală. Numărul lor a crescut de 5 ori în ultimii 20 de ani.

multi copii sufera de diabet, suferă de diabet

La vârsta la care abia începe să descopere lumea, un băiețel de numai un an și cinci luni trebuie să se obișnuiască să facă injecții cu insulină de patru ori pe zi, scrie reporterntv.ro.

Copilul a fost diagnosticat, recent, de medicii constănțeni cu diabet. Și, din nefericire, nu este nici cel mai mic și nici singurul.

„Este unul dintre cei mai mici pacienți. Au fost și sub un an, de nouă luni. El este dintre cei mai mici și, din păcate, asta este tendința evidențiată de multe studii de specialitate care atestă faptul că există o tendință de creștere a incidenței diabetului de tip 1 la copiii cu vârsta de sub cinci ani”, a declarat dr. Cristina Mihai, șeful Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța.

Specialiștii spun că, la o vârstă atât de mică, diabetul este transmis genetic. Medicii estimează că până în anul 2020, numărul copiilor cu diabet se va dubla.

„Dacă în urmă cu 20 de ani aveam în total 20 de copii cu diabet, acum atingem suta”, a mai precizat dr. Cristina Mihai.

Iar motivele pentru care avem tot mai mulți copii cu diabet sunt multiple. Dacă în cazul celor foarte mici este vorba de factorii genetici sau alimentația mamei în timpul sarcinii, la cei mai mari contează mult mâncarea și stilul de viață. Liliana Moldoveanu, fondatoarea Asociației Sweet Land, care sprijină copiii cu diabet, este una dintre mămicile care a descoperit că fiul ei de 12 ani suferă de această boală.

„Nu am acceptat. Nu am vrut să înțeleg că se poate întâmpla așa ceva într-o familie în care nu am avut pe nimeni bolnav de diabet zaharat”, a explicat Liliana Moldoveanu.

Specialiștii spun că părinții ar trebui să fie atenți la alimentația copiilor și să îi învețe să evite produsele de tip fast-food, sucurile carbogazoase și dulciurile.

Pe lângă copii sunt și mulți adulți care suferă de diabet. Un studiu realizat anul trecut pentru Societatea Română de Diabet, arată că în România, peste 11% din populație suferă de această boală.

Sursa: http://www.surplusdesanatate.info/

Doriti mai multe informatii despre vindecarea diabetului? Contactati-ne acum!

 

 


Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.